Staţiunea balneară este o localitate, parte dintr-o localitate sau/şi arealul care dispune de substanţe minerale balneare (factori naturali de cură) ştiinţific dovedite şi tradiţional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalaţii specifice pentru cură şi are o organizare şi personal medico-sanitar ce permite acordarea asistenţei medicale balneare în condiţii corespunzătoare; beneficiază de construcţii, dotări şi amenajări urban-edilitare adecvate unei staţiuni turistice.
De regulă, o staţiune balneară pe lângă funcţia predominantă – cură balneară (terapie, de recuperare, profilactică) – prin factorii ambientali şi dotări adecvate poate îndeplini şi alte funcţii turistice: odihnă, recreere, practicarea unor sporturi, organizarea de alte forme de turism (cultural, de afaceri şi reuniuni etc.). De aceea, în turism şi în general în balneoturism se utilizează şi categoriile de staţiune balneoclimatică şi staţiune balneo-turistică, pe care le definim în continuare.
Staţiunea balneoclimatică este localitatea sau arealul care dispune de substanţe minerale balneare (terapeutice) şi factori climatici benefici odihnei şi reconfortării şi îndeplineşte aceleaşi condiţii prevăzute în definiţia de mai sus, ca staţiune balneară.
Staţiunea balneo-turistică este localitatea care dispune de factori naturali terapeutici şi ambientali utilizaţi în cura balneară, odihna activă, agrement şi alte activităţi turistice şi beneficiază de organizare, dotări, construcţii şi amenajări de profil şi urban-edilitare adecvate activităţii balneo-turistice (servicii turistice şi balneare).

În practica de amenajare şi dezvoltare a unei staţiuni balneare se urmăresc trei obiective:

1. valorificarea optimă a resurselor de substanţe minerale terapeutice, dimensionarea şi dezvoltarea funcţiei balneare în corelaţie cu rezervele omologate ale acestora;
2. dezvoltarea funcţiei turistice a localităţii prin valorificarea altor resurse naturale şi antropice din localitate/areal;
3. dezvoltarea economico-socială a localităţii, amenajarea şi dotarea comercială, culturală, socială şi urban-edilitară adecvate necesităţilor balneo-turistice şi populaţiei locale.

Deci, capacitatea optimă de primire a acesteia se stabileşte în ansamblu, luând în considerare cele trei aspecte ale dezvoltării staţiunii respective, în funcţie de profilul balnear şi condiţiile naturale locale.
În funcţie de concentraţiile pe care le prezintă, de compoziţia chimică, de efectele terapeutice, de indicaţiile balneo-medicale în cadrul curelor balneare, substanţele minerale terapeutice pot fi grupate în:

• substanţe hidrominerale;
• nămoluri terapeutice;
• gaze terapeutice naturale – mofete;
• saline terapeutice.

În scopul exploatării raţionale şi valorificării durabile a substanţelor minerale terapeutice, precum şi al conservării resurselor hidrominerale în special, unităţile balneare şi turistice trebuie să dispună de norme de exploatare şi de consum specifice pentru aceste substanţe. În acest sens Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti a stabilit anumite norme de valorificare a substanţelor minerale terapeutice, respectiv o serie de indicatori vizând limitele de valorificare în scopul exploatării durabile a acestora.

S-au stabilit unele corelaţii între calitatea şi cantitatea de substanţe minerale terapeutice omologate şi cererea de servicii de tratament balnear, care conduc, în final, alături de alţi indicatori sau alte norme, la dimensionarea bazelor de tratament şi implicit a spaţiilor de cazare într-o staţiune balneoclimatică (Tabelele nr. 2 - 9).